Din momentul în care încep mișcările mai mult sau mai puțin controlate ale copilului, s-a terminat și cu liniștea părinților. Dintr-o păpușă care stă unde o pui, te trezești cu ceva care se învârte, se sucește, trage de tot ce apucă, eventual îți sare din brațe. Ai nevoie de 15 mâini și 20 de perechi de ochi, și parcă tot nu e suficient. Și, nu, legatul și atârnatul într-un cui nu e un mod acceptabil și acceptat pentru a-ți ține copilul în siguranță.
***
Mai erau câteva zile până la Crăciun, Cosmin avea aproape 4 luni, și tot ceea ce știa să facă era să dea din mâini și din picioare în toate direcțiile.
Îi cumpărasem un body roșu, special pentru sărbători, cu un text frumos și clasic: primul meu Crăciun. Ca orice lucru nou de-al lui trebuia spălat, dar fiind foarte-foarte roșu m-am decis să fac efortul și să îl clătesc un pic de mână.
Deci, las copilul frumos pe canapea, gângurind fericit, și mă duc la baie. Mai scot capul din când în când pe ușă, mai strig uneori la el: vine mama imediat. Niște chestii simple, cât să se nu se simtă copilul singur și uitat.
Deodată aud un buff puternic și mă gândesc: uite și la Felix, vine acasă și trântește ușa în halul ăsta, dacă dormeam?!
1,2…oaaaah, aaaaaah, woaaah… Începe Cosmin-ul să urle din toate încheieturile și cu toți plămânii (adică foarte tare, nemaiauzit de tare până atunci). Las body, las apă, o iau la fugă spre sufragerie. Copilul era pe covor, cu fața în jos, tot plâns și nefericit. Făcuse un triplu-tulup de toată frumusețea, reușind oarecum să se împingă în marginea canapelei.
L-am luat în brațe și l-am liniștit, l-am învârtit pe toate părțile să văd dacă e întreg, l-am sunat pe Felix după ce s-a oprit plânsul și am ajuns la concluzia că mai mare a fost sperietura decât durerea. Și după aia am întins canapeaua să aibă copilul loc să dea din picioare.
***
Un an mai târziu, ne pregătim de somn după ce am terminat un film. De câteva zile, îmbrăcatul lui Cosmin era de groază, deci preferam să îl culcăm în scutec și să îl îmbrăcăm mai târziu, prin somn. În seara cu pricina, nici nu reușisem să îl schimbăm de Pampers, deci aveam mai mult de muncă.
Intrăm pâș-pâș în dormitor, iau un Pampers și dau pătura de pe Cosmin. Felix ne supraveghea de lângă pat. Reușesc încetișor să dau scutecul jos și încep să îl ridic de picioare să-i bag pampers-ul curat sub el.
Și se ridică în fund. Oooo, nu, dacă se trezește, stăm și ne jucăm toată noaptea. Dar tot ce face este să se mute mai în spate și să adoarmă la loc. Felix încremenise lângă pat să nu cumva să fie simțit.
Reiau operațiunea și de data asta aproape reușesc. Aproape. Pentru că iar se mișcă. Mă mut după el, și mai împing un pic scutecul. Încep să îl prind. Și iar se saltă în spate. Și mai prind un scai, și copilul iar se dă mai în spate. La fiecare mutare a lui Cosmin îl simțeam pe Felix cum se face mai mic și mai nemișcat. Faptul că ne pufnea râsul la fiecare salt, din păcate nu ne ajuta să fim discreți.
Numai că se terminase patul. Și copilul se prăvălea frumos la vale fix sub ochii părinților. Și tocmai ne luasem un pat nou, mai mare și mai înalt.
Noroc ca l-am prins oarecum de un picior și nu s-a lovit (prea tare). L-am adunat de pe jos și am încercat să fiu eficientă, adică să îi pun pampersul și să-l atașez la sân înainte să se întrebe ce caută acolo. Prima parte mi-a reușit exemplar, a doua mai puțin, pentru că a deschis ochii și a început să se uite în jur. Felix a făcut un salt la podea și s-a ascuns după pat. V-am zis că dacă se trezea complet, nu mai adormea toată noaptea, deci faptul că Felix a plecat în cealaltă cameră în patru labe pe lângă pat nu e de râs (prea tare 😀 ).
***
Deci, concluzia zilei este că bebelușul cade din pat din vina părinților. Nu?
Read More
