Multă vreme, cam când avea Cosmin 2 ani, înainte de somn îi povesteam ceva. Un fel de povești despre ceea ce urmează – când am revenit la serviciu, când am mers în concediu, când a intrat la grădiniță sau când trebuia să mergem la medic. Ajuta și la acomodarea cu locuri sau persoane noi, dar îl și liniștea la somn, pentru că era foarte atent la ce îi povesteam.
Normal că am încercat și cu Ema, într-o seară când avea chef de cântat și alergat prin pat. Și a decurs cam așa….
-A fost odată ca niciodată o fetiță…
-Tițăăăă!!!
-Pe care o chema Ema și…
-Memaaa!!!
-Șșșt, acum povestesc eu și tu faci nani. Care mergea la grădiniță…
-Nițăăăă!!!
Și uite așa a repetat fata mea toată povestea despre Mema și ziua ei la grădiniță. Rezultat final – nu a fost nici mai liniștită, nici mai somnoroasă după aia, ba chiar era să îl mai trezească și pe Cosmin. A fost prima și ultima oară când mai încerc varianta asta 😀
P.S. Îi place foarte mult cum se aude ț, în caz că nu v-ați prins din context 😀
