Îi plac scările. Multe. Să le urce și să le coboare.
Îi plac pisicile. Câinii. Găinile. Și vacile. De fapt, cam tot ce are patru picioare. (more…)
Copil
Pic, pic
Pui, hai să schimbăm pampers-ul. Dăm pantalonii jos…da, și șosetele…acum și body-ul, să luam direct pijamalele, ce zici?
Începe să tragă în disperare de scutec.
– A..aaa..a
– Da, dăm și scutecul jos și punem unul curat.
Îi desfac scutecul și în secunda doi o ia la fugă râzând prin casă. Mă uit la Felix și ridic din umeri. (more…)
Babywearing everyday
Am mai scris o dată un articol despre babywearing, în care vă povesteam cât de frumos este să te poți plimba nestingherit pe oriunde, indiferent de scări, gropi, lipsă de trotuare. Să ieși cu bebe afară indiferent de vreme, fie că sunt -10 grade, fie că plouă sau ninge. Să îl simți mereu lângă tine, să îți audă inima și să îl ții strâns când e tot moale și greu de somn.
Pentru că babywearing-ul e la modă, dar e și foarte sănătos pentru copil și de mare ajutor pentru părinți, mă gândeam să va fac o listă a sistemelor de purtare sănătoase.
Wrap-ul elastic
Este indicat de la naștere până pe la 7-8 kg ale bebelușului. (more…)
Bravoooo!
Bravo, ai mâncat tot! Bravo, ai mers trei pași! Bravo, te-ai tuns! Bravo, ai crescut!
Atâta Bravo pentru ceva faţă de care nu ai control și pentru care copilul nu a depus nici un efort (cum ar fi faptul că i-a crescut părul sau că s-a mai înălțat 1 cm)…
Şi atunci când chiar face ceva deosebit, cum îl mai lăudăm? Cum o să își dea seama că prima oara când își leagă singur șireturile e ceva special și că faptul că a fost tuns nu e cine știe ce realizare?
Problema adevărată vine nu doar din faptul că mult exces de bravo (și înlocuitorii ești deștept, cuminte sau frumos/dă un pup pentru că…) îl transformă într-un cuvânt fără valoare reală, ci din faptul că ființa aia mică va încerca și va începe să facă lucruri doar ca să audă o laudă. (more…)
Gânduri la întâmplare II
Trebuie să gătești. Mereu. Aproape zilnic. chiar dacă nu ai chef sau nu ți-e foame. Pentru că nu îi poți da copilului salam sau KFC.
Faci trei feluri de mâncare, brioșe, sufleuri și alte chestii complicate. Și el mănâncă pâine cu unt. Sau pâine goală.
Ești invitat la zilele de naștere ale copiilor prietenilor. Și chiar te duci cu plăcere.
Dacă ești invitat la o zi de naștere pentru oameni mari, începi să dai telefoane și să îți ceri voie de la părinți. (more…)
De ce cade copilul din pat
Din momentul în care încep mișcările mai mult sau mai puțin controlate ale copilului, s-a terminat și cu liniștea părinților. Dintr-o păpușă care stă unde o pui, te trezești cu ceva care se învârte, se sucește, trage de tot ce apucă, eventual îți sare din brațe. Ai nevoie de 15 mâini și 20 de perechi de ochi, și parcă tot nu e suficient. Și, nu, legatul și atârnatul într-un cui nu e un mod acceptabil și acceptat pentru a-ți ține copilul în siguranță.
***
Mai erau câteva zile până la Crăciun, Cosmin avea aproape 4 luni, și tot ceea ce știa să facă era să dea din mâini și din picioare în toate direcțiile.
Îi cumpărasem un body roșu, special pentru sărbători, cu un text frumos și clasic: primul meu Crăciun. Ca orice lucru nou de-al lui trebuia spălat, dar fiind foarte-foarte roșu m-am decis să fac efortul și să îl clătesc un pic de mână.
Deci, las copilul frumos pe canapea, gângurind fericit, și mă duc la baie. Mai scot capul din când în când pe ușă, mai strig uneori la el: vine mama imediat. Niște chestii simple, cât să se nu se simtă copilul singur și uitat.
Deodată aud un buff puternic și mă gândesc: uite și la Felix, vine acasă și trântește ușa în halul ăsta, dacă dormeam?!
1,2…oaaaah, aaaaaah, woaaah… Începe Cosmin-ul să urle din toate încheieturile și cu toți plămânii (adică foarte tare, nemaiauzit de tare până atunci). Las body, las apă, o iau la fugă spre sufragerie. Copilul era pe covor, cu fața în jos, tot plâns și nefericit. Făcuse un triplu-tulup de toată frumusețea, reușind oarecum să se împingă în marginea canapelei.
L-am luat în brațe și l-am liniștit, l-am învârtit pe toate părțile să văd dacă e întreg, l-am sunat pe Felix după ce s-a oprit plânsul și am ajuns la concluzia că mai mare a fost sperietura decât durerea. Și după aia am întins canapeaua să aibă copilul loc să dea din picioare.
***
Un an mai târziu, ne pregătim de somn după ce am terminat un film. De câteva zile, îmbrăcatul lui Cosmin era de groază, deci preferam să îl culcăm în scutec și să îl îmbrăcăm mai târziu, prin somn. În seara cu pricina, nici nu reușisem să îl schimbăm de Pampers, deci aveam mai mult de muncă.
Intrăm pâș-pâș în dormitor, iau un Pampers și dau pătura de pe Cosmin. Felix ne supraveghea de lângă pat. Reușesc încetișor să dau scutecul jos și încep să îl ridic de picioare să-i bag pampers-ul curat sub el.
Și se ridică în fund. Oooo, nu, dacă se trezește, stăm și ne jucăm toată noaptea. Dar tot ce face este să se mute mai în spate și să adoarmă la loc. Felix încremenise lângă pat să nu cumva să fie simțit.
Reiau operațiunea și de data asta aproape reușesc. Aproape. Pentru că iar se mișcă. Mă mut după el, și mai împing un pic scutecul. Încep să îl prind. Și iar se saltă în spate. Și mai prind un scai, și copilul iar se dă mai în spate. La fiecare mutare a lui Cosmin îl simțeam pe Felix cum se face mai mic și mai nemișcat. Faptul că ne pufnea râsul la fiecare salt, din păcate nu ne ajuta să fim discreți.
Numai că se terminase patul. Și copilul se prăvălea frumos la vale fix sub ochii părinților. Și tocmai ne luasem un pat nou, mai mare și mai înalt.
Noroc ca l-am prins oarecum de un picior și nu s-a lovit (prea tare). L-am adunat de pe jos și am încercat să fiu eficientă, adică să îi pun pampersul și să-l atașez la sân înainte să se întrebe ce caută acolo. Prima parte mi-a reușit exemplar, a doua mai puțin, pentru că a deschis ochii și a început să se uite în jur. Felix a făcut un salt la podea și s-a ascuns după pat. V-am zis că dacă se trezea complet, nu mai adormea toată noaptea, deci faptul că Felix a plecat în cealaltă cameră în patru labe pe lângă pat nu e de râs (prea tare 😀 ).
***
Deci, concluzia zilei este că bebelușul cade din pat din vina părinților. Nu?
Flower power
Acum 6-7 ani îmi povestea cineva cum a văzut odată în tren niște părinți din ăia, hippie. Erau în vacanţă, aveau un bebe mic-mic cu ei, îl cărau în braţe în nişte pături, îl mai şi alăpta în compartiment de fața cu toată lumea. Ce mai, flower-power de la cap la coadă, hipioți adevărați.
Zilele astea ne pregătim de un city-break. Și făceam socotelile – Cosmin merge cu noi (evident), (more…)
Țara te vrea tuns
– Feeelix, hai să-l tundem pe Cosmin. Tot mergem la Carrefour azi, intrăm şi la frizerie. Poate stă.
– Ei, şi dacă nu stă, asta e, încercăm altă dată.
– Normal, nu tundem copilul cu forța.
Zis și făcut, ajungem la Carrefour, mâncăm ceva (nu intrăm niciodată la cumpărături flămânzi), și ne îndreptăm apoi curajoși spre frizerie. Hmm, bun, e un băiat tinerel și destul de prietenos. Mă așez pe un scaun cu Cosmin în brațe. Deja începe să devină circumspect când îl vede pe nenea ăla bărbos cum se apropie de noi cu un prosop mare și galben. Rezistă bine când e înfășurat cu totul în pătură (doar e la mine în brațe, deci totul e safe deocamdată). Dar și ăștia, n-au și ei ceva mai mic pentru copii? (more…)
Ce NU facem
NU speriem copilul cu “nenea”, doctorul, țiganul sau polițistul. Încercăm să explicăm de ce nu e voie să facă ceva, chiar dacă nu pare că înțelege pe moment.
Priza are curent electric, cuptorul e fierbinte, butelia are gaz. Bau-bau NU există. Chiar dacă acum nu înțelege, nu are rost să inventăm personaje imaginare (Moș Crăciun există, el nu e imaginar).
NU îl forțăm sau păcălim să mănânce tot din farfurie sau să mănânce ceva ce nu ii place. Știe el cât și ce să mănânce, la fel cum ştim şi noi.
NU îl lăsăm sa plângă până adoarme singur în pătuț sau în cameră. Nimănui nu îi place să adoarmă plângând (cred, sper). (more…)