E mic pentru că încă nu vorbește, dar e mare pentru că înțelege tot.

E mic pentru că nu poate coborî singur toate scările, dar e mare pentru că urcă două etaje fără ajutor.

E mic când se trezește dimineața plângând după tata (da, după el, nu după mine). Dar e mare când îl împinge pe ușă afară să plece la serviciu.

E mare pentru că vrea să mănânce singur, dar e mic pentru că vrea să își facă mâncarea bucățele miiiiiici-miiiiici.

Mare pentru că desenează sau se joacă cu plastilină. Mic pentru că își gustă creioanele când se plictisește de ele.

Mare dacă e îmbrăcat cu tricou și pantaloni scurți, dar mic dacă umblă doar în scutec.

Mare pentru că a pornit singur mașina de spălat. Mic pentru că băgase sacii de gunoi la spălat. Și pentru că s-a speriat că chiar a pornit-o 😀

E mare pentru că vrea să facă totul singur. Și e mic pentru că nu poate. Și pentru că nu înțelege că nu poate.

E mare pentru că are aproape 2 ani.

Dar e mic pentru că nu are nici măcar 2 ani.