Când ne-am întors duminică de la Ceahlău, am făcut aprovizionarea cu cărniț de la un magazin de pe marginea drumului, între Roman și Iași (undeva înainte de Trei Iazuri). Cârnăciori, costițe și slăninuțe – toate prelucrate și afumate în afumătoarea proprie, la niște prețuri decente, servite de o tânără și de mama ei. Porc, vită, oaie și curcan, chiar și rață afumată am văzut la ele la magazin.
Tot ce am cumpărat a fost bun, nu foarte sărat și bine făcut. (more…)
Una dintre mâncărurile mele preferate, salata de icre este (relativ) ușor de făcut. Ce-i drept e și mai ușor de cumpărat, dar o cutiuță de plastic care a trecut pe lângă icre în drum spre containerele cu conservanți, coloranți și alți monoglutamați, nu se poate ridica la nivelul unei salate făcute acasă.
Statistic vorbind, mai mult cumpăr decât pregătesc, că rar mai găsesc icre nepreparate și fără conservanți. Pentru că și icrele crude din supermarket conțin aceiași conservanți ca și cele preparate, nu mi se pare că mai merită efortul. Dar dacă prind uneori niște icre proaspete adevărate, rezultatul face toți banii.
P.S. Dacă se întâmplă să se taie salata, fie pentru că ați încurcat direcția de bătut, fie pentru că ați “înecat-o” în ulei, de cele mai multe ori se poate rezolva. Eu o leg la loc cu lămâie și un pic de apă (indicat minerală, dar merge și plată). Un pic de zeamă de lămâie și puțina apă, și frecat puternic. Ar trebui să se lege la loc. Dar, cu rețeta de mai sus, am reușit să tai salata de icre de maxim 3 ori în 15-16 ani de când am învățat să fac.