Prima dată la dentist

Dinții bebelușilor dau multe dureri de cap părinților. Dinainte să apară, strică buna dispoziție a familiei cu dureri, plânsete, febră și altele din aceeași categorie. După ce apar, trebuie să ai grijă să fie curați și curățați.

Așadar urmează cumpărat de degetare, periuțe sau pastă de dinți. Și, să nu uităm de factorul extern – medicul dentist, unde medicii britanici recomandă să ajungem cu bebe în jurul vârstei de un an sau cam la șase luni de la primul dinte.

Noi am întârziat puțin (aproape un an mai exact), dar cum Cosmin are deja aproape toată dantura ieșită am zis că ar fi totuși timpul. Așa că am programat o vizită la Dentesse, pentru că erau la îndemână și știam sigur că lucrează cu copii.

O sală de așteptare cu măsuțe pe măsura celor mici, jucării, creioane colorate – totul făcut să înlăture ideea AIA despre dentist, pe care să fim serioși, o avem toți. Așa că am intrat în cabinet cu un Cosmin curios, puțin speriat de locul cel necunoscut, dar interesat de ceea ce se întâmplă.

Doamna doctor, foarte tânără și drăguță, i-a vorbit frumos, s-a jucat puțin cu el, i-a povestit despre dinți și a încercat să îi numere. Cuvântul cheie fiind încercat, pentru că nu a reușit să se uite prea mult la el în guriță. Nici cu rugăminți. nici cu exemplul personal, nici cu povești, nici cu păcăleli – când nu vrea, apoi nu vrea. Din ce a reușit să vadă, printre râsete și gâdileli, ne-a liniștit că totul e bine.

Recomandările au fost destul de simple:

  • periat în fiecare seară, cât și cum ne lasă el
  • fără băut sau mâncat după periat sau noaptea (cu excepție de apă și lapte matern), deci fără sucuri sau ceaiuri îndulcite peste noapte, fără lapte praf.
  • control din nou după șase luni

Doamna doctor ne-a mai zis că a observat carii sau demineralizări mai multe la copiii care au luat diverse medicamente sau suplimente sub formă de sirop (fier, calciu, vitamine). Cum noi n-am avut probleme de felul ăsta, cum n-a băut nici ceai și nici suc, teoretic nu avem de ce să ne facem multe griji.

Așa că am supraviețuit primei vizite la dentist. Cosmin e dispus să mai revină, noi stăm liniștiți încă șase luni de-acum încolo – mission accomplished. Plus că am plătit doar 25 de lei pentru o consultație de acomodare, iar Cosmin a primit o diplomă cu mașinuțe.

Dacă aveţi ceva de comentat