Cosmin in parc

Bravoooo!

Bravo, ai mâncat tot! Bravo, ai mers trei pași! Bravo, te-ai tuns! Bravo, ai crescut!

Atâta Bravo pentru ceva faţă de care nu ai control și pentru care copilul nu a depus nici un efort (cum ar fi faptul că i-a crescut părul sau că s-a mai înălțat 1 cm)…

Şi atunci când chiar face ceva deosebit, cum îl mai lăudăm? Cum o să își dea seama că prima oara când își leagă singur șireturile e ceva special și că faptul că a fost tuns nu e cine știe ce realizare?

Problema adevărată vine nu doar din faptul că mult exces de bravo (și înlocuitorii ești deștept, cuminte sau frumos/dă un pup pentru că…) îl transformă într-un cuvânt fără valoare reală, ci din faptul că ființa aia mică va încerca și va începe să facă lucruri doar ca să audă o laudă. Va mânca tot din farfurie pentru că atunci este lăudat (chiar dacă nu îi e foame sau nu îi place), se va juca doar cu jocurile sau cu jucăriile pe care le stăpânește pentru că îi este apreciat rezultatul, nu efortul. Va fi mereu cu ochii după un adult care să îl laude.

Și când nu va auzi un bravo, nu va ști ce s-a întâmplat. Ce a greșit și de ce mama/bunica/bona nu îl mai plac?

Ce facem, deci? Nu mai lăudăm copilul?

Pur și simplu îl încurajăm altfel. În loc să fim doar noi mândri de el, îl facem să se simtă mândru de sine.

Observăm că a urcat singur toate cele 10 trepte și că sigur a fost un efort deosebit, dar că eram siguri că va reuși.

Încercăm să intrăm în detalii, “Ai desenat și soarele și norii! Desenul tău arată fix ca o zi de toamnă!”. În loc de “vaaai, ce desen frumos! Sigur l-ai făcut tu?”

Evităm minciunile. Un turn din două cuburi nu e un turn înalt, e doar un turn din două cuburi. Dar faptul că a reușit să le pună unul peste altul poate fi o realizare.

Nu folosim sarcasmul. Nimănui nu i-ar plăcea să fie luat în râs, chiar dacă mascăm cu o laudă. Ai reușit și tu să mănânci tot fără să dai pe tine? e clar de evitat.

Nu aruncăm laude în timp ce facem altceva, avem mereu un ton cald și interesat. Dacă stau cu ochii în telefon, într-adevăr e mai ușor să spun bravo decât să observ că a terminat puzzle-ul singur. Dar o laudă absentă e mai inutilă decât liniștea.

Și lista poate continua.

Nu vă gândiți că tot ceea ce am scris se referă la copii mai mari, dimpotrivă. Scosul lui bravo din vocabular trebuie să vină cât mai devreme. Nu poți să umpli un copil cu bravo până la trei ani, ca să te oprești brusc. Nu faci decât să îl bulversezi. Deci, începeți din timp cu propriile reguli și fiți consecvenți. La început va fi mai greu, am trecut prin asta. Dar, cu exercițiu și practică, am ajuns să-l facem dispărut pe bravo. Și să ne deranjeze când îl auzim spus până la epuizare în jurul nostru 🙂

P.S. Mai jos adaug și niște linkuri cu alte sfaturi utile (și bazate pe studii de specialitate) despre cum să ne lăudăm copii folosind cât mai multe cuvinte.

Dacă aveţi ceva de comentat