Aș fi vrut să scriu un articol despre cum poți deschide o cafenea în 5-7-10 pași simpli. Dar nu e cazul. Aproape nimic nu e simplu când vine vorba de hârtii și autorizații. Dar o să scriu totul pas cu pas, în caz că veți dori vreodată să intrați în lumea antreprenoriatului.
Deschidere firmă, respectiv SRL
E o chestiune relativ simplă, se realizează la Registrul Comerțului. Sunt necesare o serie de documente – declaratii si formulare tip, dovada de sediu social (acte de proprietate, contracte de închiriere/comodat, etc), documente de identitate ale asociaților, etc. Costă în jur de 200 de lei și se realizează in 2-3 zile lucrătoare.
Găsire și închiriere spațiu.
Efectiv partea procesului cea mai dificilă și consumatoare de timp și energie. Pentru a putea fi autorizat ca bar-cafenea, un spațiu trebuie să îndeplinească mai multe condiții – spații de depozitare, toalete clienți/personal, vestiar pentru personal, distanță mare față de vecini. Bineînțeles în afară de cele de bun simț – curent electric, apă caldă și rece. Recomand ca înainte de a închiria orice spațiu să mergeți în vizită cu schița la instituțiile statului – DSP, DSV, ISU. Așa vedeți cât e de muncă la el pentru a obține autorizațiile.
Deschidere punct de lucru
Cu actele de închiriere spațiu (musai înregistrate la ANAF de proprietar), o decizie AGA și o cerere tip se merge din nou la Registrul Comerțului. De aici se obține certificatul constatator pentru noul punct de lucru al unității, respectiv viitoarea cafenea. E necesar să autorizați codul CAEN 5630 – baruri și alte activități de servire a băuturilor.
Autorizație DSV
Pentru că este o unitate de alimentație publică, orice cafenea are nevoie de autorizația aceasta. Se obține cu un dosar, o vizită a inspectorului la spațiu, completarea unui proces verbal și a registrului unic de control. Costă în jur de 200 de lei și se plătește la ridicare.
Autorizație DSP
Piatra de încercare a oricărui spațiu de acest gen, autorizația aceasta ne-a dat și nouă bătăi de cap. Dar voi intra în detalii cu altă ocazie. Lista de documente necesare poate fi găsită aici.
Negația/Autorizația ISU
Spațiile cu suprafața mai mare de 200 de mp au nevoie de o autorizație ISU, care necesită un întreg dosar și proiect tehnic. Este o investiție serioasă, putând ajunge la câteva mii de euro. Mai ales dacă e nevoie și de amenajări sau modificări ale locației. Pentru spațiile mai mici de 200 de mp e nevoie doar de o negație de la ISU, respectiv o hârtie care să spună că nu ai nevoie de o autorizație. Documentele necesare aici.
Autorizația de funcționare
Se obține de la primărie, este valabilă un an de zile și, în Iași, costă 3000 de lei/an. Dosarul depus trebuie să conțină actele firmei (certificate de întregistrare, punct de lucru), acte pentru spațiu (contract de închiriere sau proprietate), autorizații DSP și DSV, autorizație/negație ISU, contract de salubrizare. În maxim 30 de zile se poate ridica de la primărie, după achitarea taxei. Trebuie reînnoită anual.
Scurtă paranteză
Orice autorizație de la stat poate fi obținută în două feluri:
- Sau se dă o declarație pe proprie răspundere că sunt îndeplinite toate condițiile și normele legale. Se obține autorizația, dar pot urma controale/amenzi/ridicarea autorizației după deschidere.
- Sau se depune dosarul și vin inspectorii în control. Verifică ei ce e bine și ce nu, primești o listă de modificări și îmbunătățiri (dacă e cazul). după ce le împlinești pe toate, obții și autorizația.
Orice cerere depusă trebuie să primească răspuns în maxim 30 de zile calendaristice. De obicei, sunt atât de ocupați, încât chiar dureaza 20-30 de zile. Deci e recomandat să lucrați pe mai multe fronturi, și să depuneți dosarele simultan și în paralel.