La plaja

Concediu de (ne)odihnă

Anul ăsta am decis să facem o aroganță și să mergem în concediu cu mașina. Că n-am mai fost de mult și lui Felix îi era dor de condus.

Așa că, logic, am căutat mai întâi o destinație locală, mai apropiată. După o cercetare intensă de câteva zile, multe e-mailuri trimise și mirări la prețurile super-ultra-wow de la pensiunile și hotelurile românești, am ajuns să ne mutăm cu gândul spre țări străine. Iar am căutat pe net, în stânga și în dreapta, dar până la urma am ajuns la o agenție de turism. Pe scurt, am ales Grecia, Halkidiki, Pefkohori și hotel Anna. Pentru șase nopți cu demi-pensiune am plătit 570 de euro.

Cel mai mult ne speria drumul de la București până la greci, (more…)

Read More

Nu credeam că o să pot

Liniștea a dispărut când am traversat strada. Până atunci erau numai zâmbete, râsete și bună dispoziție…dar cât am traversat 10 metri de stradă, s-a încărcat atmosfera.

Ce-i drept semnele au apărut treptat de mai devreme, dar am refuzat să le văd. Mai întâi că nu mai vrea să meargă cu mine, ci în direcția opusă. Apoi a vrut să stea pe scări, până l-am luat pe sus cu tot cu motocicletă. Apoi nu a mai vrut să meargă pe motocicletă deloc, ci a preferat să mănânce o bucată de pâine.

Nu credeam că o să pot căra motoreta, sticla cu apă și pâinea într-o mână. Și să-l țin pe Cosmin cu mâna cealaltă. (more…)

Read More

Când te simți ca Don Quijote

De cele mai multe, voința unui toddler e o moară de vânt și tu ești Don Quijote. Te lupți și te lupți să explici de ce nu e bine să spălăm chiuveta cu periuța de dinți și tot ce obții…nimic, nu obții nimic, decât eventual o răgușeală de la cât ai vorbit: cu periuța spălăm dinții, nu chiuveta, pentru că este murdară…dinții, nu chiuveta…dinții tăi, nu a lu’ mama…chiuveta e murdară…

Prietenia dintre chiuvetă și periuța de dinți e doar un exemplu. Se mai pot adăuga tentativele de a sări din pat, urcatul pe măsuța de la scaunul de masă, mușcatul sau lovitul, ieșitul în balcon în fundul gol când e frig sau plecatul din casă fără pantofi în picioare. Mai sunt și altele, nu vă faceți griji.

Deci, când te simți ca don Quijote? (more…)

Read More

Mic sau mare

E mic pentru că încă nu vorbește, dar e mare pentru că înțelege tot.

E mic pentru că nu poate coborî singur toate scările, dar e mare pentru că urcă două etaje fără ajutor.

E mic când se trezește dimineața plângând după tata (da, după el, nu după mine). (more…)

Read More

Fac eu, fac eu

Am fost avertizați că o să vină perioada asta. Mama lui Felix încă își mai amintește când era el mic și vroia să facă tot, orice.

Am ajuns de câteva săptămâni aici. În locul și momentul în care începe independența copilului nostru. Și vocalizarea acestei independențe se face prin toate mijloacele de care dispune – strigat, gesticulat, împins, tras din mână.

Mai întâi se uită curios să vadă ce facem. Pun legumele în oală sau rufele în mașina de spălat; îmi iau un tricou din dulap; arunc scutecul la coș; îi deschei fermoarul sau îi pun pastă pe periuța de dinți; și altele, și altele – pe toate le observă foarte atent. Asta e prima fază. (more…)

Read More

Scurte istorii

Cosmin bagă lingurița în paharul cu iaurt și apoi o șterge de fotoliu. Mai întâi pe un braț. Apoi pe celălalt. Se mută și la celălalt fotoliu.

Felix se uită la mine, eu mă uit la el și ridic din umeri:

-Măcar se joacă singur…

***

După ce i-am încălzit morcovii, castraveții sau căpșunele, nu am mari speranțe că o să mănânce înghețata. (more…)

Read More

Cosmin

Ne-am auto-diversificat

A trecut mai bine de un an de când Cosmin a început să guste din mâncarea solidă. După cum vă spuneam aici, noi am ales auto-diversificarea. Adică am lăsat copilul să decidă cât, ce și cum mănâncă. Fără piureuri, fără desene, fără avioane – o masă se desfășoară cât de normal posibil, eu gătesc la fel și pentru noi și pentru el, el apreciază (sau nu) eforturile mele culinare.

Teoria v-am mai povestit-o, acum să vă zic cum a decurs de fapt auto-diversificarea asta.

În primul rând nu l-am obligat sau păcălit niciodată să mănânce. Nu a vrut ceva anume, sau nu îi era foame când îi ofeream eu, sau vroia să se joace în loc să mănânce, (more…)

Read More

Cu și despre jucării

Dacă îți pui mintea, orice aspect al creșterii copilului poate deveni complicat. Și cum sunt o fire îngrijorată din facere, nu au scăpat nici jucăriile din atenția și gândurile mele.

Să îl ajute în dezvoltare și învățare, dar să fie totuși jucării; să nu fie prea simple, dar nici prea complicate pentru vârsta lui; să nu se plictisească repede de ele; să nu fie foarte scumpe, dar nici să nu se descompună după câteva folosiri…

Cosmin se joaca
Cosmin se joaca

Din categoria marilor succesuri este căsuța pentru sortat forme, care l-a ținut ocupat câteva luni. (more…)

Read More

Cosmin se joaca

Bebelușii și televizorul

Televizor în dormitor, în sufragerie, poate și în bucătărie, laptop, telefon mobil – suntem înconjurați de ecrane și nu rezistăm prea mult fără să le verificăm măcar puțin, două secunde. Ce facem cu toate electronicele astea când apare copilul în viața noastră?

Răspunsul Asociației Americane de Pediatrie e clar – fără ecrane până la vârsta de doi ani. Adică fără TV, telefon, laptop, tabletă, și orice alt tip de ecran vă mai trece prin cap cel puțin până la vârsta de doi ani. După aia nu-l uităm toată ziua în fața calculatorului, limita fiind de două ore pe zi.

De ce nu televizor?

Pentru că nu ajută deloc la dezvoltarea creierului. (more…)

Read More

Cosmin in parc

Gânduri la întâmplare III

Când copilul doarme și tu stai pe întuneric cu ochii în tavan, cele mai ciudate gânduri îți trec prin cap.

Te macină vina că nu ești o mamă perfectă. Că ai lăsat copilul cu o femeie străină când avea doar 11 luni. Și că din cauza asta poate că pierzi momente importante din viața lui. Și că stai cu el doar câteva ore zilnic.

Te stresezi ca l-ai lăsat la televizor mai mult de 5 minute (more…)

Read More