Anxietatea de separare

Alt termen al vocabularului de părinte este anxietatea de separare. Adică frica celui mic că mama și/sau tata pleacă și îl lasă singur pentru totdeauna.

Ce o cauzează

Este o etapă normală în viața bebelușilor. Cum nu au noțiunea de spațiu sau timp foarte bine definită, nu știu și nu înțeleg că mama revine.

În primă fază, nu înțeleg permanența obiectelor și a persoanelor. Nu știu că dacă ceva nu e vizibil încă mai există. Adică, mama a plecat în bucătărie…Unde a dispărut? Nu mai e mama, ce se întâmplă?

Apoi, când mai cresc, nu își dau seama cum trece timpul, că o persoană poate lipsi o perioadă dar că va reveni. Pleacă mama de acasă, ce se întâmplă, unde e, nu mai vine, ce fac singur?

Și mai târziu, o dată cu ieșirea din mediul cunoscut de acasă, copilul se poate simți abandonat de părinți într-un loc necunoscut. Unde sunt, unde e mama, nu mai vine, vreau acasă, ce mă fac?

Când apare anxietatea de separare

Sunt mai multe perioade în care se manifestă, revenind ciclic. Prima oară facem cunoștință cu ea pe la 9 luni, când copilul începe să înțeleagă permanența obiectelor. Nu toți copii simt această anxietate atunci, dar majoritatea o resimt la 18 luni. Iar următoarea perioadă este în jurul vârstei de 3 ani, când cel mic intră în colectivitate.

Cum se manifestă

Majoritatea copiilor plâng la despărțirea de părinți. Despărțire însemnând câteva secunde pentru un bebeluș sau o zi întreagă pentru un toddler. Cosmin, de exemplu, plângea dimineața când plecam la serviciu, iar seara plângea când pleca bona acasă.

Vor să stea în brațele mamei tot timpul cât este ea de față. Sau să joace mereu cu ea. Uneori nu acceptă nici măcar alinarea tatălui.

O caută permanent pe mama dacă nu e lângă ei. Se trezesc inclusiv noaptea să verifice dacă e acolo (asta explică și suptul des peste noapte în jurul vârstei de 18 luni, de exemplu).

Sunt supărați când mama nu e lângă ei și nimic nu îi alină. Bineînțeles, ca majoritatea emoțiilor copiilor, devine și mai puternică dacă cel mic este bolnav, îi e foame sau este obosit.

Cum trecem peste ea

Vorbim cu copilul, îi explicăm unde mergem, că revenim, eventual îîi spunem și când (în cuvinte pe care să le înțeleagă – după masă, după somn, etc, nu la ora 5, 6, 7). Pe noi ne-a ajutat mereu să îi povestim lui Cosmin cum o să își petreacă timpul când nu suntem împreună. Unde si ce o să facă, ce o să facem noi în timpul în care nu suntem împreună, etc.

Nu îl mințim că ne întoarcem imediat, că ieșim până la usă și gata sau altele asemănătoare. E important să înțeleagă că adulții pleacă și se întorc când au spus.

Jucăm jocuri care să ajute copilul să o depășească mai ușor/ În funcție de vârsta copilului – cucu-bau. v-ați ascunsa cu o jucărie sub pătură, cutia permanenței și altele asemănătoare.

Nu plecăm pe ascuns doar ca să nu plângă cel mic atunci. Suferința lui când va descoperi că am plecat va fi și mai mare. Și nu vom mai scăpa de urmăritul prin casă, pentru că riscăm să îi pierdem încrederea.

E important să înțelegem că anxietatea de separare e doar o etapă în dezvoltarea firească a copilului nostru. Și că trebuie să îi arătăm că îl înțelegem, fără să râdem de el sau să îi minimizăm suferința.

Dacă aveţi ceva de comentat