Prima vacanță de vară

Când eram mici, vacanța de vară dura trei luni și o așteptam cu nerăbdare. Acum că suntem părinți, durează doar o lună și o așteptăm cu teamă. Ce ne facem cu copilul acasă atât timp? Ce ne facem cu doi copii acasă?

Cam cu gândurile astea am planificat noi luna august – concediu, mers la bunica la munte, loc de joacă, iar restul acasă în trei (pe Felix l-am scutit și l-am lăsat sa meargă la serviciu). Important a fost să găsim cât mai multe activități și ajutoare, să ne fie ușor și nouă, dar să fie și frumos pentru Cosmin.

Și uite așa am ajuns în primul nostru concediu all-inclusive la bulgari. Ceva ce deja e tradiție pentru părinții români – hotel cu piscină, aproape de plajă, trei mese și nenumărate gustări, loc de joacă pentru copii.

Trăgând linia la final de sejur a fost frumos. Mâncarea decentă (eu mă așteptam la mai bine, dar raportând la preț a fost ok), animatorii de la hotel foarte energici și cu chef de distracție permanent (Cosmin chiar a participat la câteva activități) și piscina a fost mai mult decât suficientă. Am ajuns puțin la mare, Cosmin încă nu îi face față și îl sperie. Prima impresie a lui Mama, nu îmi place piscina asta foaaaarte mare!

Pentru că mi-e greu încă să le fac față la amândoi toată ziua, am plecat cu ei la bunica la Ceahlău. Și acolo a fost foarte distractiv. Am jucat fotbal, am alergat după pisici, am urmărit calul și vacile vecinilor, am studiat legumele de prin grădină. Cosmin a alergat dezbrăcat prin curte, a cules roșii și a udat flori, a curățat ceapă și a aruncat cu pietre în pârâu. Eu nu am petrecut vacanțe la țară când eram mică, dar cred că am bifat destule de data asta.

Deci, cu puțină imaginație și puțin ajutor am supraviețuit și vacanței de vară. Acum am revenit la program normal, și ne gândim deja la următorul concediu.

Dacă aveţi ceva de comentat