Trei

– Nu vrei să rămâi mic? Să stai așa în brațele mele mereu? a devenit Felix nostalgic într-o seară.

– Nuuu, vreau să fiu mare! Nu mai vreau să fiu mic, nu vreau să rămân miiic!!! a început Cosmin instant să plângă.

După îndelungi suspine, am reușit să aflăm că vrea să joace și el fotbal ca băieții mari pe care îi văzuse mai devreme.

***

Unu, doi, mulți – cam așa numără Cosmin. Nu sunt chiar mulți, dar sunt deja TREI ani de când l-am văzut și l-am ținut în brațe prima oară. Nu știu cum au trecut, parcă a fost ieri, dar în același timp parcă e cu noi dintotdeauna.

A fost un an greu pentru puiul nostru mic. A primit cadou o surioară, care i-a zguduit lumea și i-a furat jumătate de mamă. Din fericire, o place și abia așteaptă să crească și ea.

A mers la grădiniță, și-a făcut prieteni, a fost la primele lui petreceri,

A fost un an în care s-a transformat complet în copil, a dispărut aproape orice urmă de bebeluș din personalitatea lui. A început să vorbească, să descopere și să pună întrebări despre lume.

Și-a găsit pasiuni. Îi place teatrul, îi plac cărțile și motocicletele, trambulinele, fotbalul și piscinele. Are amintiri de când era mic și locuri în care vrea sa revină.

Ne așteptăm și îl așteptăm să ne minuneze în continuare, să ne sară în brațe pe nepregătite și să fugă prin casă când vrem să îl luam noi pe sus.

***

– Nu vreau să fiu mare, vreau să fiu miiiic!!! Vreau să stau acasă și să fiu miiic!!! 

– Pui, dar te duci la grădiniță la grupa mare, nu înseamnă că ești om mare. Pentru noi o să fii mereu mic.

– Mă duc la grupa mare? Hai să mergem! 

Dacă aveţi ceva de comentat