Despre copiii noștri

Copiii noștri s-au născut învățați în brațe. Nu au fost la cursuri speciale pentru bebeluși în care să li se explice că în brațe la mama e cald și bine. Așa au venit ei pe lume, cu o dorință nespusă de a dormi la mine pe piept. Sau între mama și tata.

Amândoi au fost din start iubitori de sân și de lapte matern. Au știut ce e bun pentru ei, nu au refuzat niciodată o sesiune de alăptat. Nici la erupții dentare sau herpangină, nici cu fren sau roșu în gât, nici la supărare maaare pe mama – mereu sânul a fost acceptat.

Copiii noștri cresc alintați și răsfățați. Sunt îmbrățișați peste măsură, sunt pupați fără limită. Le sunt întrebate dorințele, chiar dacă nu sunt mereu împlinite. Le sunt ascultate ofurile, chiar dacă nu sunt mereu verbalizate. Mai ales atunci când nu sunt verbalizate.

Ne facem griji pentru ei. Oare le e bine? Oare sunt sănătoși, voinici și frumoși? Oare mănâncă destul (și cât și cum)? Dorm suficient? Se simt în siguranță? Dar încercăm să nu ne arătăm grijile în fața lor. Uneori nici noi nu dăm seama că le avem, dar subconștientul nostru le macină.

Copiii noștri au momente în care sunt răi. În care pufnesc și trântesc, în care ne lovesc și strigă la noi. Urmate apoi de lacrimi arzătoare și îmbrățișări puternice. Pentru că sunt și ei oameni, copleșiți mai mult decât noi de ce li se întâmplă.

Și ne iubim copiii, pentru că sunt ai noștri, pentru că ne vedem oglindiți în ei cu bune și rele și pentru că încă mai vor în brațe și când au crescut destul de mari.

Dacă aveţi ceva de comentat