Ziua când Cosmin și-a dat drumul la vorbă

Ne întorceam de la grădiniță într-o seara și tocmai ne apropiam de la brutăria de la colțul străzii. M-am gândit că avem pâine acasă și nu dădeam nici un semn să mă opresc. Când, deodată, Cosmin strigă din spate:

– Mamaaa, pâineee!

Am pus frână, am tras pe stânga că acolo era loc și m-am întors la el:

– Ce-ai spus, pui?

– Pâine, pâineee!!!

Și atunci a fost ziua în care Cosmin a început să vorbească. Mai spunea cuvinte, ce-i drept și înainte, dar erau aceleași de vreun an de zile – mama, tata, apa, papa, ou, nana. Erau mai mult onomatopee, cum le zice Felix, nu cuvinte în toată regula.

Auzisem la alții expresia asta, își dă drumul la vorbă, dar nu am înțeles-o până acum. De fapt, chiar asta se întâmplă, într-o zi spune ceva și după aia urmează șiroaie-șiroaie de cuvinte 😀

De atunci, în fiecare zi apar cuvinte noi în vocabular, ne întreabă cum se cheamă lucrurile și încearcă să le pronunțe și el, vine de la grădiniță cu povești despre ce s-a întâmplat (propoziții de 3-4 cuvinte legate, nu O mie și una de nopți). Umblă prin casă și cântă sau vocalizează, ne spune cum îi cheamă pe colegii lui de grupă și chiar, printre ultimele achiziții, ne spune bye-bye.

Așa ne-am convins și mai mult cât de bine îi face grădinița. Noi nu suntem niște persoane tăcute, chiar dimpotrivă. Iar cu Cosmin am fost mereu foarte vorbăreți, i-am explicat ce facem, i-am spus și i-am citit povești, am cumpărat nenumărate cărți și am cântat. Și datorită lor, Cosmin înțelege cam tot ce îi spui. Dar până acum, vorbea prea puțin. Pentru că noi suntem acasă câteva ore pe zi, iar bona era cel puțin tăcută.

Un mediu în care i se vorbește mult, în care ceilalți copii vorbesc și ei și în care este ascultat, se pare că îi priește copilului nostru. Acum așteptăm să vedem dacă cealaltă vorbă pe care ne-o spun oamenii e adevărată – când o sa înceapă să vorbească, o să vă mai doriți să se și oprească.

Dacă aveţi ceva de comentat