Donatii pentru Siria

Donații pentru copii din Siria

Săptămâna trecută m-am hotărât să donez bani pentru copii din Siria. După câte am citit și văzut despre ce se întâmplă acolo, am zis că măcar atât putem face.

Partea mai complicată a fost să găsesc o asociație prin care să donez. La fel ca pentru mulți dintre noi, încrederea în cele românești este cam scăzută, plus că nu am găsit vreuna care să trimită fonduri direct în Siria. O simplă căutare pe google mi-a dat ca rezultate Crucea Roșie, Unicef sau Salvați Copii, dar, sau știrea era veche (2013-2014) și linkurile nu mai mergeau, sau nu puteai sa direcționezi banii direct pentru Siria. Așa că m-am îndreptat spre alte țări.

Pornind de la un articol CNN tot din 2013,  dar cu linkuri majoritar active, am găsit mai multe organizații prin care se pot dona bani pentru refugiați.

Organizații medicale ca Medici fără frontiereInternational Medical Corps, religioase, cum sunt Catholic Relief ServicesIslamic Relief USAInternational Orthodox Christian Charities, sau pur și simplu caritabile, Mercy Corps, World Vision sau Life for Relief and Development au metode de a dona bani online sau prin telefon. Banii sunt fie donați direct într-un fond pentru Siria, sau poți fi redirecționați ulterior.

Cum eu vroiam să donez neapărat pentru copii, am trecut la următoarele organizații specializate pe ajutorarea copiilor din Siria sau din taberele de refugiați: Salvați CopiiWar Child UK și UNICEF. Toate oferă medicamente, alimente, apă, haine și ajutor psihologic copiilor, cei care sunt cei mai loviți de război.

Am ales UNICEF, pentru că 90% din fonduri ajung direct la copii, pentru că sunt bine organizați și pentru că îmi inspiră încredere.

Deci, dacă doriți să ajutați, aveți mai sus o listă cu mijloace prin care puteți oferi cât de puțin pentru niște oameni aflați cu adevărat în nevoie. Și totul în cel mai simplu mod cu putință, de acasă, din fața calculatorului.

Sursa foto: Pinterest

Dacă aveţi ceva de comentat