Cosmin obosit

Despre tantrumuri

Ce este un tantrum?

Conform dicționarului, este un acces necontrolat de furie și frustrare, care se întâlnește mai ales la copii mici, în general între 1 și 3 ani. Mai pe românește, datul cu fundul (sau cu capul) de pământ din senin, lovitul celor din jur, țipatul și plânsul fără motiv. Toată lumea a văzut cel puțin un copil trecând prin asta, niște părinți stânjeniți care încearcă să-l potolească, s-au minunat și au dat din cap atotștiutori – ce ți-e și cu copii din ziua de azi…

Să studiem puțin definiția. În primul rând e vorba de un acces necontrolat. Copilul nu vrea să ne facă de râs, nu vrea să ne enerveze, nu are o plăcere în a se da cu capul de parchet. Pur și simplu nu se poate controla. De cele mai multe ori, e vorba de un copil care nu poate/nu știe să vorbească, nu înțelege ce se întâmplă cu toate sentimentele alea care năvălesc peste el și răbufnește așa cum e el în stare. Ăsta e modul lui de exprimare și de descărcare.

În al doilea rând, vorbim despre furie și frustrare. Nu i-am dat jucăria pe care o vroia, i-am tăiat pepenele în bucăți prea mici, nu mergem pe partea corectă a străzii, vrea să stea mai mult afară – nici o criză nu apare chiar din senin. Poate nouă nu ni se pare un motiv destul de bun pentru atâția nervi, dar și frustrările se adună. A fost o zi mai grea pentru toți, i-am schimbat programul zilnic, nu l-am lăsat să își facă de cap în nici un fel. De obicei există un declanșator al tantrumului, dar cauzele pot fi o întreagă acumulare de supărări care nu mai încap într-un om așa de mic și ies la suprafață.  Sau niște nevoi neacoperite, pentru că uneori e vorba doar de oboseală sau de foame.

Cum reacționăm la un tantrum?

Nu încercăm să îl oprim, nu îi distragem atenția, nu îl amenințăm sau certăm. Sentimentele trebuie exprimate, nu ascunse, nu făcute de rușine.

Încercăm să îl ținem în siguranță. Cosmin avea obiceiul să se dea cu capul de parchet sau de pereți. De obicei îl trăgeam în partea cu covor, ca să nu se lovească.

Ne ținem și pe noi și pe ceilalți în siguranță, împiedicând copilul să ne lovească sau să distrugă obiecte din jur.

Încercăm să îl luam în brațe, dar nu cu forța. Dacă nu vrea, e suficient să stăm lângă el. Dar nu îl izolăm, nu îl ignorăm.

Dacă e posibil, îi vorbim, îi spunem că îl înțelegem, că e ok să fie supărat, dar nu căutăm explicații și nu încercăm să apelăm la logică. E important tonul liniștitor, nu să-l facem să înțeleagă de ce nu se poate ceva-ul.

E important să rămânem calmi, la urma urmei un toddler nervos e suficient. E greu când ești în magazin și lumea se uită ciudat la tine, dar de cine îți pasă mai mult – de oameni sau de omulețul tău?

Nu cedăm tantrumului, cedarea e doar o formă de încurajare. Ideea este să oprim tantrumurile învățând copilul să se exprime, nu făcându-i pe plac oricând.

Un tantrum se termină de obicei cu o criză de plâns. Copilul este probabil speriat de experiență, deci acum e un moment bun să-l luăm în brațe și să îl alinăm. Și putem să îi explicăm de ce nu i-am făcut pe plac, că îi înțelegem supărarea dar avem reguli/nevoi/probleme/etc…

Mesajul principal cu care trebuie să rămână cel mic este că el nu e rău și că noi ținem la el chiar dacă uneori e supărat și nervos.

Dacă aveţi ceva de comentat