Început de grădiniță

Când m-am gândit prima oară la articolul de față, vroiam să spun că săptămâna UNU de grădiniță a fost un succes.

Pentru că, oarecum, așa a fost. Cosmin a fost foarte încântat de grădi, îi plac copii, nu a plâns aproape deloc când l-am lăsat dimineața. Deci, de bine, nu?

Între timp am stat acasă cu o otită, dobândită (sau nu, că nu m-am lămurit încă de la ce se face otita) după prima săptămână de grădiniță. Și m-am mai gândit și mi-am dat seama că nu a fost totul chiar roz.

Părțile bune

Cosmin parcă a crescut după doar o săptămână. Clar vrea să fie mai independent, vrea să își pună singur mâncarea în farfurie, să se îmbrace și să se dezbrace singur, să se spele singur pe mâini. Și multe altele care nu îmi vin acum în minte dar care ne chinuie zilnic.

Copilul pare să fie destul de adaptabil la medii și persoane noi. Nu a plâns după noi, a dormit în fiecare zi la prânz, a vrut să meargă înapoi.

Am scăpat de făcut mâncare zilnic, nu mai am grija că nu are copilul ceva proaspăt la prânz. Seara e ușor de încropit ceva sau de făcut o dată pentru mai multe zile.

Părțile mai puțin bune

Suntem obosiți. Toți trei. Obișnuiți să ne trezim cel mai devreme la 8, o săptămână de deșteptare zilnică la 7 ne-a cam dat peste cap. Partea bună este că cel mic se culcă devreme acum, în jur de 8 jumătate, și atunci trezirea e mai ușoară.

Seara Cosmin este foarte agitat și mârâit. Nimic nu îi convine, nu e de acord cu nimic. Dăm vina tot pe oboseală și sperăm să se regleze în timp.

S-au înmulțit tantrumurile, pe fond de schimbări, dor de noi și, ați ghicit, oboseală.

Și, după cum vă ziceam la început, a prins o otită care ne-a sechestrat la domiciliu o săptămână.

***

Deocamdată atât despre cum a fost începutul grădiniței, mai revin cu povești plăcute despre Cosmin și apiii (aka copiii).

Dacă aveţi ceva de comentat