Mesaj pentru un necunoscut

Dragă omule de pe stradă,

Nu ne cunoaștem, nu suntem prieteni, nici măcar nu am vorbit până acum vreodată. De fapt, singurul contact pe care l-am avut a fost cel mult vizual. Treceam unii pe lângă alții, văzându-ne de plimbarea și de viața noastră.

Până când ai simțit nevoia să acționezi. Nu doar să te uiți cu milă și dezaprobare la mine cum încerc să-mi țin copilul să nu fugă în drum. Sau să îl liniștesc în timp ce are un tantrum de toată frumusețea pentru că nu am mers pe trotuarul care trebuie. Sau cum traversez a treia oară trecerea de pietoni, pentru că el de fapt nu vroia să fie ținut în brațe ci ținut de mână.

Și atunci te-ai gândit, tu, om de treabă, să mă ajuți. Și să îi șoptești ușor copilului cum o să îl iei tu (nenea) dacă nu e cuminte. Sau cum o să îl bage tanti în geantă și o să îl ducă departe dacă nu se ridică de pe jos. Pentru că un copil agitat și supărat de asta are nevoie – de amenințări din partea străinilor. Și când ți-am zis să ne lași în pace, că ne descurcăm, te mai și superi pe mine (păi nu vedeți că stă pe jos). Da, știu că stă pe jos, problema mea acum este să nu îl las să se dea cu capul de asfalt, nu să îi țin pantalonii curați.

Și dacă vrei să îi dai ceva de mâncare copilului meu întreabă-mă. Nu îi da bomboane când treci pe lângă noi sau cozonac când mergem în parc. Nu, n-o să fie mai liniștit și ascultător după ce ronțăie o acadea. Tu pleci și eu rămân cu un toddler hiperactiv oricum, peste care punem un topping de acadea.

Deci, data viitoare când mai simți nevoia să dai o mână de ajutor, zâmbește-ne și treci mai departe. E suficient.

Dacă aveţi ceva de comentat