Drumul spre Agnita

Prima ieșire de week-end după ce ne-am cumpărat Pănduța a fost la Sighișoara. Era unul dintre orașele pe care îl admirasem doar în poze și pe care vroiam neapărat să îl vizităm.

Și a fost minunat. Ne-am plimbat prin cetate, am făcut poze, am vizitat muzee și obiective. Ne-am distrat și ne-am relaxat.

relaxed

Dar în toate plimbările noastre, pe jos sau cu mașina, tot ne sărea în ochi un indicator: Agnita – X km. Și după două zile de Agnita în sus, Agnita în jos am devenit curioși. Ce-o fi oare la Agnita, de e chiar așa peste tot? De ce toate drumurile din Sighișoara duc la Agnita?

Și, normal, ca niște proaspăt proprietari de mașină și cu chef de excursii, ne-am hotărât să mergem până acolo și să vedem care-i faza. Am ieșit din Sighișoara pe la ora 5, avea 50 de km până la Agnita, deci era perfect pentru o plimbare dus-întors înainte de masă.

Și am început să trecem prin tot felul de sate. Stilul este cam același în zona Brașov-Sibiu, case mari, lipite unele de altele, cu garduri înalte și porți pe măsură. În general e un peisaj frumos.

Singura diferența a fost că toate satele până în Agnita arătau abandonate. Nu am văzut oameni pe stradă, majoritatea caselor parcă stăteau să se dărâme și drumul devenea din ce în ce mai prost pe măsură ce treceau kilometrii.

spooky house

Cum era și destul de târziu, a început să se și întunece afară. Și drumul părea să nu se mai termine. Urmăream bornele kilometrice și încercam să nu pierd vreuna. Pentru că aveam impresia ca ne-am rătăcit și că am ajuns prin niște coclauri neumblate și abandonate de orice urmă de civilizație.

50 de km care au durat ore întregi. Sau cel puțin eu așa i-am simțit. Din 3 în 3 minute îl băteam la cap pe Felix: mai avem, mai avem, când ajungem? Eu cred că vreau înapoi acasă, drumul ăsta e spookie.

roadtrip

Când, în sfârșit am ajuns, ce să vezi?!

NIMIC.

Bătea vântul a pustiu învârtind niște hârtii și am văzut cel mult 20 de oameni pe străzi.

Agnita e un orășel mic, cu vreo zece mii de locuitori, cu blocuri în centru și case spre margine, o stradă principală și un parc.   La fel ca multe alte orașe din țara asta.

Singura diferență este că toate drumurile de la Sighișoara duceau la Agnita.

but-why

În caz că vă întrebați, drumul înapoi a fost mult mai scurt. Și culmea, satele erau mult mai vioaie, treze și puțin pustii. Se pare că în zonă, viața de seară/noapte e foarte activă.

De atunci, Agnita ne tot apare în drum. Ba la Sibiu, era iar plin de indicatoare (de data asta am stat cuminți și n-am mai cercetat), ba în mijlocul unor discuții cu diverse persoane se trezește cineva să ne zică ceva de Agnita…S-a întâmplat mai mult decât o dată, numai bine cât să nu uităm de drumul spre Agnita.

Dacă aveţi ceva de comentat