reduceri

Reduceri, reduceri

Săptămâna trecută am fost ca de obicei la Carrefour și în ziga-ziga-ul obișnuit printre rafturi am dat peste o super ofertă. 40% reducere la cărți, la cumpărături de peste 70 de lei. Am zis că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior și am dat iama în rafturi.

rapunzel-books

Trei bucăți pentru mine, trei pentru Cosmin (care deja confiscase una în cărucior) și bonus, înainte să ieșim din raionul cu cărți am mai înșfăcat și un ghid de călătorie pentru Roma.

(Ca side-note, recomand cu toată inima seria Top 10 de la Litera, sunt exact ce ai nevoie într-un city-break. Sunt destul de scumpe, dar decât să ajungi să dai 5-6 euro pe o hartă, mai bine dai 40 de lei pe un ghid complet).

Deci adunasem ceva cărticele, sigur depășisem cei 70 de lei minim (știți ce scumpe sunt cărțile pentru copii???), mă aștepta un preț bun. Până la urmă, 40% nu-s chiar din drum.
gif-belle-books

Așa că am început să fiu foarte nemulțumită când am văzut la casă că suma tot creștea pe display-ul lor mititel. Mă tot întrebam unde e reducerea mea, și până la urmă n-am mai rezistat și l-am luat la rost și pe săracul casier. Care a ridicat din umeri, a început să se bâlbâie, el nu știe nimic de reduceri la cărți. Până la urmă a luat bonul la cercetat și a exclamat victorios:

– Uitați că este reducere, pe bon scrie discount 40 de lei!

Hmm, am plătit, dar am plecat cam cu dubii. Până la Informații clienți. Unde am cerut mai multe lămuriri, pentru că după calculele mele reducerea trebuia să fie mai mare. Și m-a lămurit doamna de acolo de n-am mai putut.

Aparent reducerea era doar la anumite titluri, că doar se vedea și în poză. Și că se poate întâmpla ca afișul cu oferta să fie pus deasupra altor cărți, că se mai plimbă prin rafturi titlurile astea promoționale.

tumblr_mtlkdeCjWs1qkiyi1o1_400

Și, argumentul suprem, a scos oferta Carrefour de săptămâna trecută unde scria că sunt reduceri la cărți de la 20 la 40%. Dar că dacă vreau ea ne face retur fără nici o problemă.

Așa că am plecat cu tot ce cumpărasem, că eu mă îndrăgostesc repede de cărți. Și parcă nu-mi venea să returnez tocmai cărțile copilului.

Ce am învățat din asta?

Că tot nu am destulă experiență în a discerne tainele marketingului. Și că tocmai când credeam că nu mă mai păcălesc cu false oferte, Carrefour m-a învățat ceva nou despre promoții și reduceri. Și că nu am fost singură, pentru că doamna de la recepție avea lecția foarte bine pregătită și a fost foarte-foarte cursivă în explicații.

dr house

Măcar am ceva nou în bibliotecă.

P.S. Ca să nu fiu de tot cârcotașă, per total am beneficiat de 25% discount la cărți, which is nice!

 

Dacă aveţi ceva de comentat