Cei trei mușchetari

Când eram în clasa a patra, am strâns bani într-o vacanță să îmi cumpăr cartea cu aventurile lui Black Beauty. Costa 700 de lei, erau o grămadă de bani, și pentru vremea aia și pentru câți ani aveam eu. După ce am reușit să-i strâng și m-am dus la librărie am avut marea surpriză să nu mai găsesc cartea.

Și cum m-am trezit cu 700 de lei și fără carte, am cumpărat Cei trei mușchetari, de Alexandre Dumas (tatăl). Era o carte în trei volume, părea să aibă potențial (adică să dureze mult), și auzisem oarecum prin casă despre mușchetari. Mama a fost de acord cu investiția, apreciind-o mai mult decât pe Black Beauty, iar bunica mea a fost foarte încântată. Era mare fan Dumas, Zevaco și a tuturor romanelor de capă și spadă.

De atunci am citit cartea de cel puțin zece ori, dintre care o dată cu voce tare pentru bunica mea, până ce aproape am învățat-o pe de rost. După ce m-am mutat la casa mea, mi-am luat toate trei volumele de la mama și am pus-o în bibliotecă la mine, la urma urmei este prima carte pe care am cumpărat-o.

Cei trei muschetari, Athos, Porthos și Aramis, plus ucenicul cavaler, D’Artagnan, trec prin numeroase aventuri, dueluri, răpiri și iubiri misterioase în misiunea lor de a-și sluji țara și regele (sau regina). Personajul negativ, cardinalul Richelieu încearcă să le pună mereu bețe în roate prin intermediul ajutoarelor sale, Rochefort și Milady de Winter. Dialogurile sunt amuzante, întâmplările sunt pline de adrenalină, iar toată acțiunea se petrece într-un cadru istoric real. Evident că Dumas “îmbunătățește” istoria și o adaptează nevoilor sale scriitoricești, dar atât timp cât nu se predă la ora de istoria Franței, cartea nu cred că supără pe nimeni din cauza asta.

This slideshow requires JavaScript.

Normal că fiind înnebunită după carte, am văzut și majoritatea filmelor care au avut-o inspirație. Cel mai bun, din punctul meu de vedere, e un film format din două părți, Cei trei muschetari și Cei patru muschetari, în care joacă niște super actori. Între timp au cam îmbătrânit, dar toată lumea îi știe pe Oliver Reed (Athos), Richard Chamberlain (Aramis) sau Michael York (D’Artagnan). Filmul e frumos făcut, dă o stare generală de bine, și chiar dacă nu urmează 100% litera cărții, nu trebuie să îi reproșăm asta. 

This slideshow requires JavaScript.

Un film mai cunoscut pentru coloana sonoră decât pentru realizare este cel din 1993. Protagoniștii se potrivesc, avem un Aramis jucat de Charlie SheenKiefer Sutherland ca Athos, Chris O’Donnell e D’Artagnan, iar Porthos e Oliver Platt. Pentru că pierde mult din povestea originală (regii Franței sunt niște tineri adolescenți aflați în pericol de moarte din cauza cardinalului), filmul este mai neinteresant. Dar are farmecul lui propriu, datorat în mare parte actorilor, costumelor și locațiilor. Și bineînțeles coloanei sonore, din care vă exemplific mai jos cea mai cunoscută piesă.

Cum ultimii ani au văzut o explozie de remake-uri, adaptări, continuări și re-continuări, nici muschetarii nu au scăpat din vârtejul “cover-urilor”. Ecranizarea din 2011, în care joacă Matthew MacfadyenMilla Jovovich și Orlando Bloom, nu mai are nimic în comun cu povestea originală. În afară de numele și ocupația personajelor, totul este parca din altă carte. Milady de Winter este un dublu agent secret, duelurile se întrepătrund cu lupta corp la corp, sărituri pe acoperiș și scene inspirate parcă din Misiune Imposibilă, că Dumas sigur nu a scris vreodată așa ceva. Am fost să îl văd a cinema și mi-a cam părut rău. 

This slideshow requires JavaScript.

Ecranizări mai sunt (aici aveți lista completă) și nu am pretenții să le văd pe toate. Din păcate, pe măsură ce trece timpul, romanul este doar o sursă de inspirație și filmele mă determină să recitesc cartea să fiu sigură că Dumas nu a scris asemenea scene. Dar măcar un film bun tot am găsit, deci poate vor mai veni și altele.

Dacă aveţi ceva de comentat